După biblioteca din Hereşti, iată ca alt sat şi alţi copii au nevoie de un loc de unde să-şi ia cărţile.
Luminiţa Cozmei, profesor documentarist, şi prieten al Asociaţiei Educ (CRPDS), şi-a propus să înceapă o campanie de strângere de cărţi pentru cei 100 de copii din sat. Campania se va încheia pe 8 martie, când toate cărţile strânse vor ajunge la copiii din Parpaniţa.
Modalităţi de donare:
Iaşi – luminitacozmei@yahoo.com
Bucureşti – office@crpds.ro
Iată mesajul Luminiţei, povestea satului dar şi a celor care ştiu să facă din vis realitate:
Satul in care m-am născut,de pe vremea lui Ştefan cel Mare, dacă e să ne luăm după bisericuţa din care a mai rămas doar un zid, se numeşte Parpaniţa, de pe lângă oraşul Negreşti, Vaslui. Este un sat mic dar eu de-acolo mi-am luat puterea de când mă ştiu. Merg acasă şi simt miros de câmp inverzit şi brazdă aburindă amestecata cu iubirea oamenilor. Viaţa se desfăşoară altfel intr-un sat şi te supui cu iubire şi smerenie “legilor” nescrise…
Am fost profesoară acolo, de geografie, necalificată, dar făceam şi spectacole de Ziua eroilor şi lecţii deschise. Copiii imi erau apropiaţi (eram şi singura asistentă medicală calificată, de câte ori terminam de vorbit despre ţări şi munţi iar in pauză le făceam ..penicilina)…
M-a durut inima când am văzut cum se risipesc toate, s-a hotarât ca cele trei sate arondate şcolii din satul meu sa meargă la Negreşti. Sunt 3 km dar pentru copiii mici şi părinţii fără posibilităţi, sunt mulţi: le trebuie incălţăminte, haine mai bune, plouă, ninge..in timp ce şcoala din sat renovată pe fonduri europene stă inchisă.
Merg in faţa ei şi mă doare sufletul: au dispărut râsetele copiilor şi meciurile de fotbal , serbările de vară in cinstea şi memoria eroilor, se pierd tradiţii in schimbul efortului de a găsi transportul modern până la oraş! Ce preţ greu de plătit! A rămas liniştea şi lacrimile copiilor care nu inţeleg ce “are” şcoala lor.
In urmă cu 5 ani a apărut un preot şi toată suflarea satului a spus un singur lucru:
“Doamne, e prea tânăr!” ce o sa facă? oricum, noi nu mai sperăm mare lucru- ne-a uitat aici, Dumnezeu…
Ne-am inşelat toţi! Din primul salariu, tânărul preot a luat cristelniţa de botezat copiii, i s-a dus vestea de slujba frumoasă iar bătrânii au venit, cum au putut, la biderică..după ei, văzând că nu mai vin acasă, ne-am dus şi noi, copiii lor şi-apoi ,,nepoţii, elevii navetişti. Părintele i-a imbrăcat frumos şi i-a dus in Sfântul Altar (baieţii), iar fetele…e..cu ele e altă poveste..
Căci minunile au continuat: am văzut preotul cu mâinecile suflecate, săpa o fundaţie..L-au lăsat oamenii, apoi l-au intrebat ce va face acolo, in vârf de deal, că se va darâma orice..Eu am indrăznit:” câţi bani aveţi?” cam 500 lei (!)..să facă o Casă socială, să dea o masă pe
săptămână sărmanilor,(acum mănâncă cam 100-150 persoane duminica, nici nu ştiu cum se mai descurcă..), să adune cărţi pt cei care mai vor să citească..să…am făcut ochii mari, nu credeam..Dar nu-mi cunoşteam părintele! A mers de la Primarie la …prietenii din satul lui, s-a rugat, a cerşit, a implorat şi..am văzut toţi cum se ridică din nimic locul unei minuni! A
făcut o sală de mese iar fetele (mici) şi-au găsit şi ele locul, la bucătărie. Acum au crescut şi te servesc frumos, imbrăcate in naţional, la masă. A făcut preotul mâncarea impreună cu ele, apoi le-a aratat un calculator şi le-a invăţat să inregistreze cărţile adunate, puţine pentru Bibiotecă, după autor şi tema literară. Se duc in vacanţe şi imprumută cărţile pe care le păstrează cu sfinţenie! de drag de carte merg, cu tot efortul şi la şcoala din oraş. Intorc capul când trec pe lângă a lor, inchisă.. In sat, eu ştiu, vor fi vreo 100 -120 de copii, de toate vârstele. A mai adunat părintele toate obiectele vechi, frumoase: ştergare, vârtelniţe, brâie, tălănci, evanghelii..şi a făcut Muzeul Satului! se duc acolo tinerii şi află de
la bătrânii din sat poveşti de mult apuse..Apoi, a pus centrală in biserică şi mochetă, de nu-ţi mai vine să pleci, zic doamnele satului.
Noi, cei de acolo, ne-am trezit la viaţă, suntem pe lângă preotul nostru, ne dă curaj şi putere indiferent de ce necazuri avem şi-acum parcă ne-am găsit şi noi Lumina. Ii cerem să ne ajute fără discernamant iar Părintele Mihai dă poveţe fără să ceară nimic in schimb!
Ieri, acasa, priveam vecinele prea bătrâne să ajungă la Biserică, erau liniştite, după slujbă părintele merge şi le duce mâncare caldă, şi nu de puţine ori işi imparte puţinii bani primiţi cu cei care nu au nimic.. Un sfânt printre noi care tace şi face! m-aş inclina in faţa Sfinţiei Sale dar ştiu că nu vrea asta, mă inclin in gand şi mă rog să-i dea Dumnezeu sănătate şi putere!
Prof. Luminiţa Cozmei































